Despre Analiza Tranzacțională

E ora 3 si 12 minute și m-au trezit lătrăturile Belei, o cățea maidaneză pe care am adoptat-o anul trecut. De obicei, eu odată trezit nu mai pot adormi la loc. În plus m-am și trezit cu chef de scris. Și cum e liniște în casă și în toată Moara Vlăsiei unde locuiesc acum, vreau să vă împărtășesc gândurile mele despre Analiza Tranzacțională.

Maniera articolului o să fie una inginerească, structurată, cu multe definiții și explicații (puse în paranteze), așa că dacă preferi alt stil … să nu spui că nu te-am avertizat de la început 😉

Ce este Analiza Tranzacțională? Dar Analiza Structurală? Ce e ”una”, ce e ”cealaltă”?

Dacă plecăm chiar de la cele două cuvinte, primul care îți sare în ochi este “tranzacțională”. Eric Berne, considera „tranzacția” ca unitate de bază a interacțiunii sociale: ambele părți angajate într-un dialog obțin un câștig psihologic din discuție, acesta fiind și motivul principal pentru care vorbim unii cu alții.

De aceea, Berne (ca și Richard Bandler și John Grinder în NLP) și-a concentrat inițial atenția pe limbaj: ce și în ce fel vorbeau clienții lui cu el. Cu timpul, el și-a dat seama că anumite propoziții spuse de aceștia păreau să fie rostite de persoane diferite. Și pentru că intenția lui era să facă psihanaliza (a.k.a. analiza psihicului) accesibilă publicului nespecialist, a definit o structură a psihicului uman care cuprinde doar 3 „stări ale eului”: Starea de Copil, Starea de Adult și Starea de Părinte.

Pentru mine, definiția simplificată a stării eului este: ”un ansamblu consecvent de emoții și gândurile legat de un anumit eveniment ce motivează (de cele mai multe ori inconștient) un anumit comportament”. Poate că nu e 100% ”ca la carte” dar mi-e mai ușor să explic așa 🙂

În definiția de mai sus am subliniat două cuvinte: consecvent, ca să evidențiez caracteristica de ”constant”, ”neschimbat” precum și ”motivează” ca să evidențiez în special importanța emoției ca și ”combustibil” al acțiunilor noastre. Sună a ”programare (neuro-lingvistică)”, nu-i așa?

Prima stare a eului de care Berne a fost conștient când a analizat atât cuvintele spuse cât și tonul, expresia feței, postura corpului a cliențiilor săi a fost Starea de Copil. Această stare era caracterizată de o gândire magică, de temeri și așteptări arhaice și semăna cu felul în care copiii de diferite vârste își rezolvă problemele. Întrebându-i pe clienții lui dacă așa făceau și în copilărie a descoperit că această stare este un ”ecou propriu” al fostei persoane și nu o ”stare copilărească în general”.

A doua stare a eului identificată a fost Starea de Adult, caracterizată de o testare adecvată a realității bazată pe transformarea stimulilor în informații, de procesarea și stocarea acelor infor­mații pe baza experienței anterioare și a unui mod responsabil de rezolvare a problemelor. Pentru că pentru Berne aspectul comportamental al Adultului este rezolvarea problemelor prezente este descris adesea ca și „computerul”. Și dacă nici asta nu sună a ”programare” nu știu ce ar putea suna mai tare 😉

După ce activitățile și trăirile pacienților erau puse în ordine în primele două categorii, rămâneau anumite stări reziduale care nu se potriveau nicăieri. Aces­te stări aveau un caracter special care aminteau de felul în care pacientul și-i re­prezentase pe părinții săi: critică într-un mod imitativ, căutând să întărească seturi de standarde împru­mutate. Astfel a apărut în Analiza Structurală a psihicului (din ce este alcătuit psihicul) a treia stare a eului: Starea de Părinte. Ea este caracterizată de atitudinile, comportamentele și sentimentele încorporate (introiectate) de la alți oameni semnificativi din viața noastră, nu numai de la părinții biologici sau cei care ne-au crescut.

La ce vreau să îți atrag atenția este că în afara Stării de Adult, care nu are plural deoarece ea operează în aici-și-acum, Stare de Copil și cea de Părinte sunt ”o colecție de emoții, gânduri și comportamente” și corect din punct de vedere gramatical ar fi fost să ne referim la ele cu denumirea de ”stări”. Numai că asta ar fi îngreunat foarte mult reprezentare grafică a structurii psihicului desenată mai jos:

De ce mi-ar păsa de ceea ce am citit până acum despre Analiza Tranzacțională?

1. În orice moment al unei discuții, îți poți da seama (cu ceva antrenament prealabil) din ce stare a eului provine ceea ce ai spus tu sau interlocutorul tău. Te ajută să descoperi ce stare a eului (psihică) este activată sau cu alte cuvinte unde este alocată energia ta psihică (atenția) în acel moment. Acest fenomen se numește ”conștientizare” și este un concept important în Analiza Tranzacțională … și nu numai.
2. În cazul în care comunicarea este dezagreabilă, întreruptă sau duce chiar la conflict, înseamnă că tranzacțiile nu respectă regulile de bună comunicare pe care am să le descriu mai jos.

Care sunt cele trei reguli de comunicare din Analiza Tranzacțională?

Pentru mine, comunicarea are următoarea definiție: PROCESUL de oferire și primire a INFORMAȚIEI prin care doi oameni schimbă idei între ei cu SCOPUL de a determina un anumit fel de ACȚIUNE

Am scris cu majuscule elementele componente importante ale comunicării și subliniat cuvântul ”scop”. Chiar dacă gândul ne duce la ceva conștient, mare parte a comunicării noastre este motivată de aspectul tranzacțional al acesteia de care am vorbit mai sus (câștigul psihologic).

Unul dintre cele 2 câștiguri psihologice este satisfacerea ”foamei de stimuli”, ”stroke-uri” definits ca ”unități de recunoaștere” sau ”unități de atenție”. Cel de-al doilea câștig este satisfacerea ”foamei de structurare a timpului”.

Așa că ori de câte ori comunicăm avem un scop (adesea inconștient) și o ”foame” de satisfăcut (cel mai adesea cea de recunoaștere / atenție) pe care reușim sau nu să o satisfacem în funcție de acțiunea pe care l-am determinat pe interlocutor să o facă (și inacțiunea e o formă de acțiune). Cu alte cuvinte, la stimulul trimis de mine prin procesul de comunicare mă aștept să primesc un răspuns.

Din punct de vedere structural, stimul poate proveni din orice stare a eului, cea care are suficientă energie psihică (”cathexis” în Analiza Tranzacțională) ca să se manifeste la un moment dat: cea de Copil, de Adult sau de Părinte. La fel si răspunsul tău, poate proveni de la orice stare a eului, cea pe care energia psihică adusă de semnificația informației primite de la mine o ”energizează”.

Cum eu am 3 stări ale eului și tu ai 3 stări ale eului, împreună cu cei 2 vectori de comunicare ”stimul (S) ” și ”răspuns (R)”, există un număr de 9 x9 = 81 de posibile variante de comunicare, desenate mai jos:

Din fericire numai o parte dintre ele sunt relevante în practică.

Tranzacții complementare & prima regulă de comunicare

O tranzacție complementară este o tranzacție care starea eului vizată de cel care transmite stimulul (S) este cea care răspunde (în care vectorii tranzacționali S și R sunt paraleli). Există doar 9 tipuri de tranzacții complementare: PP, PA, PC, AP, AA, AC, CP, CA, CC.

Cât timp tranzacțiile sunt complementare, comunicarea poate continua la infinit (prima regulă a comunicării în Analiza Tranzacțională). Am subliniat poate deoarece timpul și energia oricărui om sunt limitate și la un moment dat  comunicare se termină chiar dacă tranzacțiile sunt complementare.

Tranzacții încrucișate & a doua regulă de comunicare

Ce se întâmplă atunci când scopul meu este ca răspunsul tău nu vine din starea eului vizată de mine? Când eu vreau ca tu să-mi răspunzi din Adult și-mi răspunzi ”încrucișat” din Copil sau Părinte?

Rezultatul este o întrerupere a comunicării și va fi necesar ca unul dintre noi sau amândoi să ne schimbăm starea eului pentru a reîncepe comunicarea (a doua regulă a comunicării în Analiza Tranzacțională).

Tranzacții ulterioare & a treia regulă de comunicare

Cum ne dăm seama de fapt care este starea eului din care pleacă stimulul (S) și cea din care vine răspunsul (R)?

Spuneam la începutul articolului că Eric Berne și concentrat atenția atât pe CE spuneau clienții lui cât și la CUM îi spuneau ceea ce-i spuneau. Berne a confirmat studiul lui original a lui Mehrabian din 1967 care a ajuns la concluzia că înțelesul unui mesaj „incongruent” este dat în proporție de: 7% de cuvintele din mesaj, 38% din tonalitatea mesajului (volumul și tonul vocii, ritmul și timbrul acesteia, etc) și 55% din indicii non-verbali ai transmițătorului (expresiile faciale, direcția privirii și frecvența cu care clipește, ritmul respirației, culoarea pielii, postura corpului).

Într-o tranzacție ulterioară sunt emise două mesaje în același timp.

Unul este un mesaj deschis (textual, denotativ) la nivel social. Al doilea este un mesaj ”ascuns” (pentru cine ignoră non-verbalul) la nivel psihologic pe care Berne l-a intitulat ”ulterior”. În cea mai mare parte a timpului, conținutul nivelului social este Adult-Adult iar mesajele la nivelul psihologic sunt de obicei Părinte-Copil sau Copil-Părinte.

Comportamentul care rezultă dintr-o tranzacție ulterioară este determinat de nivelul psihologic și nu de nivelul social (a treia regulă a comunicării din Analiza Tranzacțională). Ea seamănă foarte mult cu una dintre presupozițiile din Programarea Neuro-Lingvistică și anume că ”semnificația unei comunicări este dată de reacția pe care o provoacă interlocutorului nu de intenția celui care inițiază stimulul”.

De ce mi-ar păsa de tranzacții și de regulile de comunicare din Analiza Tranzacțională?

1. Fiecare tip de tranzacție nu este „bună” sau „rea” în sine.

2. Dacă vrei să menții cursul armonios și previzibil al comunicării (numit ”raport” în NLP), menține tranzacțiile paralele.

3. Dacă consideri conversația cu cineva tărăgănată sau dezagreabilă, fii atent dacă tu sau celălalt nu cumva încrucișați frecvent tranzacțiile. Dacă da, decide să-ți schimbi starea eului dacă vreți să armonizezi schimburile (”pacing” în NLP) evitând încrucișarea, până când celălalt îți răspunde din starea eului pe care o vizezi tu (”leading” în NLP).

PS: Asta a fost pentru azi. E 8:30 și a durat, durut, nu-mi dau seama, mai mult decât mă așteptam când m-am apucat.

Au fost câteva momente în care m-am întrebat (din starea eului de Copil) ”de ce naiba fac asta?”. Adultul mi-a răspuns că asta rezolvă problema ”să scriu un articol pentru site, asta fac profesioniști”. Iar Părintele meu normativ mi-a pus limite sănătoase (”nu te da bătut!”) iar cel grijuliu mi-a dat 2 cafele (cu cofeină) drept recompensă că lucrez (știu că nu e sănătos dar atât poate el). 😉

PPS: Recunosc că din starea de Copil abia aștept să primesc și comentariile voastre care m-ar (l-ar) motiva să mai scriu pe viitor și alte articole. Așa că dacă ți-am trezit orice fel de gând sau emoție dă-mi o clipă din viața ta și împărtășește-le și cu mine.